Incaşii

Ce spun legendele cu privire ia apariţia incaşilor
Triburile indiene din regiunea Anzilor au fost dominate şi unite într-un imperiu imens de un popor, incaşii, pe care legendele îi consideră urmaşi ai unor oameni albi veniţi pe mare în bărci de trestie, şi care au creat un mare oraş pe malul lacului Titicaca, oraş numit Tiahuanaco, între anii 1050 şi 1100 d.H. Ruinele există şi acum. Învinşi de popoare venite din sud, o parte din oamenii albi au fugit pe mare, iar o altă parte, sub conducerea lui Manco Capac, a ajuns în munţii din jurul oraşului Cuzco, unde a întemeiat imperiul incaş. Şirul de împăraţi, în număr de 11, care i-au urmat la tron lui Manco Capac au mărit imperiul până când conchistadorul Francisco Pizarro l-a ucis pe ultimul împărat, Atahuallpa, în 1532, provocând prăbuşirea sistemului imperial.
Un monarh absolut
Imensul imperiu era condus de Sapa-lnca (Singurul Inca) împăratul, reprezentantul zeului Soare, care domnea în mod absolut. Chiar şi elita formată din vechii incaşi i se închina cu respect, apropiindu-se de el în picioarele goale.
O reţea rutieră de mii de kilometri
Împăratul conducea cu autoritate numeroasele triburi ale imperiului, datorită unei reţele uriaşe de drumuri de piatră prin munţi şi deserturi, pe care le parcurgeau mesagerii pe jos (roata le era necunoscută) într-un timp record.
Zei Maya – zeul Porumb şi Al Puch, zeul Morţii
Un popor de constructori. Terase. Reţele de irigaţii
Printr-o muncă uriaşă, munţii au fost, parţial, „sculptaţi” făcându-se terase pentru culturi agricole irigate cu apă adusă prin canale din bazine aflate la înălţime. Se cultiva, cu prioritate, cartoful şi porumbul.
Zei incaşi şi zei indieni
Elita, în frunte cu împăratul, i-a convins pe indieni să adopte cultul Soarelui (zeul Intf) din care se credea că descinde chiar împăratul, în acelaşi timp, incaşii nu pregetau să adopte şi zeii popoarelor pe care le cucereau, introducându-i în Panteonul lor.
O scriere originală
Sistemul de memorare a datelor importante din istoria lor era format dintr-o serie de sfori de diferite grosimi şi culori pe care se făceau noduri. Ştiinţa „scrierii” şi „citirii” acestor „documente” (quipu) o aveau doar specialiştii din elită, aşa numiţii: quipucamayoc.
Sursa: Lidia Ciucă, Constantin Ionescu Boeru, Ghid al marilor civilizaţii antice, Editura Prietenii Cărţii, Bucureşti, 2001